Aș vrea să fiu o floare

O simplă floare cu multe petale ce se lasă purtată de vântul lin al primăverii.

Nu știe că atunci când va răsări va fi călcătă,ruptă.Ea vrea doar să facă bine,să fie admirată ,să umple de bucurie inimile privitorilor și face asta chiar și cu prețul unor ultime clipe petrecute într-un sicriu in forma de vază.

Hei,floricico.Pănă să te distrug aș vrea să-ți spun că ești frumoasă.Practic,de asta te și rup deci nu prea te ajută la nimic această însușire .Aș vrea să-ți spun că vreau să fiu ca tine:delicată,parfumată,să aduc un zâmbet pe chipul unui copil.

Chiar dacă lupta e deja pierdută tot trebuie să participăm la război.

În zilele noastre ne confruntăm cu cea mai mare epidemie a mileniului acesta,coronavirus.Ceea ce se întâmplă este tragic și totodată desprins dintr-o realitate sumbră,greu de crezut.

Acum câteva zile la televizor am auzit o persoană spunând că lupta cu acest virus este pierdută.Poate că are dreptate dar asta nu ne poate împiedica să ne prezentăm cu voință și speranță la fiecare bătălie împotriva lui și să sperăm că într-o zi totul se va transforma într-o experiență de viață care ne va face mai puternici.

Coronavirus este o lecție pe care am primit-o: chiar și cea mai mică făptură poate distruge omenirea.Acest virus a demonstrat-o.Nu trebuie să fi mare că să provoci frică,nu trebuie să fi văzut ca să provoci tristețe.Trebuie doar să exiști și e suficient.

Nimic nu este de neînvins însă dacă ne lăsăm cuprinși de panică și deznădejde deja am pierdut. Nu poți distruge pe cineva care este fără frică.Îl distrugi provocăndu-i frică.Asta face coronavirus…provoacă frică.Este alegerea noastră dacă ne opunem sau ne lăsăm cuprinși de ea.

#totulvafibinecândva

Copilărie,iartă-mă c-am vrut să fiu om mare!

Bună!Sunt eu!Poate nu mă mai cunoști căci viața a vrut ca drumul nostru împreună să se despartă!Crede-mă că sunt aceeași doar că mai tristă fără tine.Aceeași fetiță care voia să cucerească lumea dar nu-și imagina că mătura defapt nu zboară,că bățul nu are puteri magice sau că prințul pe cal alb nu va veni niciodată.

Da…sunt eu. DAR TU?Tu unde ești?Ce vrei să-ți dau ca să te întorci la mine?Îmi vrei inima?Ia-o și vindec-o căci e stricată fără tine.Imi vrei viața?Ia-o și redă-i culoarea și bucuria ta .Îmi vrei amintirile?Sunt toate la tine și despre tine.Îmi vrei familia?O parte din ea a rămas doar în amintiri de pe vremea când eram foarte mică.DECI, CE VREI?

Eu ce vreau?Vreau să mă nasc din nou pe 14 iunie în anul 2003.Vreau privesc cerul cu bucurie și să nu mă gândesc că acolo s-au dus oameni ce nu o să-i mai văd niciodată,vreau să privesc florile nu ca pe simple buruieni,vreau să privesc zăpada din nou ca pe o vată de zahăr pe care o gustam cu o linguriță,vreau să simt bucurie în fiecare celulă a corpului meu.

Iartă-mă…Iartă-mă că nu te-am apreciat atunci când te aveam.Am greșit atât de mult dorindu-mi să cresc.Acum lumea e tristă.Nu era așa când erai cu mine.Îți mulțumesc că mai făcut să ating paradisul cu degetele.Îți mulțumesc pentru vise ,amintiri,prieteni.Tot ce sunt astăzi e datorită ție.

Când privești în ochii cuiva ești obligat să te vezi pe tine însuți.

Bună…Probabil vă întrebați cine sunt însă nici eu nu știu cu exactitate.Vă pot spune însă ce sunt.Sunt doar un om,o fată cu idei și vise.Un fir de praf ce se lasă purtat de vântul soartei care nu e întotdeauna așa cum vreau.Sunt iubire ,sunt viață,sunt un glas ascuns sub carne…

Am apărut aici total întâmplător.Ideea acestui blog a fost o surpriză și pentru mine.De multe ori am încercat să-mi scriu sentimentele pe hârtie dar întotdeauna renunțam căci foaia oricât ar fi de folositoare într-o zi se rupe iar totul se transformă într-un puzzle cu mii de piese ce niciodată nu va mai fii întreg.

Scopul acestui blog este să mă descopăr pe mine,Diana,așa cum eu sunt nu cum alții vor să mă creadă.

„Eu sunt,exist,aceasta este sigur;dar cât timp?Atâta timp cât gândesc și scriu;căci poate s-ar întâmpla că dacă aș înceta de a gândi și a scrie,să încetez în același timp de a fi.”